Prince is gone…

Prince a murit, la vârsta de 57 de ani, anunţă surse citate de site-ul american TMZ. Prince s-a făcut remarcat în Minneapolis (statul Minnesota), la sfârşitul anilor 1970, abordând un stil original care combină influenţele funk, rock şi pop. Albumul său din 1980, “Dirty Mind”, i-a adus aprecierea din partea publicului, iar albumul “1999”, lansat doi ani mai târziu, a avut un succes răsunător.

Prince Rogers Nelson a fost găsit mort în studioul său de înregistrări, situat în curtea reşedinţei sale din Paisley Park, Minnesota.

Potrivit şerifului local, Jason Kamerud, autorităţile au fost solicitate pentru o urgenţă medicală, găsind o persoană decedată.

Conform TMZ, autorităţile cercetează cauzele decesului celebrului cântăreţ american.

“Poliţia investighează un deces într-o locaţie a superstarului Prince, în comitatul County, Minnesota. Nu putem dezvălui alte informaţii”, a precizat Kamerud.

Albumul “Purple Rain” şi filmul cu acelaşi titlu, lansate în 1984, i-au adus celebritatea pe plan mondial. Acest disc s-a menţinut 24 de săptămâni în fruntea topurilor americane şi conţine, în afara piesei care îi dă titlul, alte două mari hituri – “Let’s Go Crazy” şi “When Doves Cry”.

“Purple Rain” a fost recompensat cu două premii Grammy, iar filmul omonim, regizat de Albert Magnoli, a primit Oscarul pentru cea mai bună coloană sonoră originală.

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *